Schimbarile climatice si securitatea mediului, noua paradigma a milenului trei


Abstract – la ora actuală evoluţiile civilizaţiei umane tind să genereze cel mai mare conflict şi cea mai importantă sursă de dezechilibru global: modificările climatice. Conceptele actuale care se referă la protecţia mediului sau la securitatea ecologică sînt limitate din perspectiva abordării holistice a fenomenelor actuale. Introducem noţiunea de securitatea mediului – care trebuie văzută atît sub aspect profilactic cît şi punitiv – care se constituie în expresia de maximă generalitate privind evoluţia civilizaţiei pămîntene şi cea de mediu înglobant.

Cuvinte cheie – securitatea mediului, mediul înglobant, ecotransologia, dezvoltarea verde

Evoluţia lui homo sapiens a fost marcată şi de modalitatea în care el s-a raportat la mediul înglobant, adică la cu ceea ce reducţionist numim astăzi „mediul înconjurător”. Relaţia lui cu acesta, de-al lungul secolelor, a fost redusă la absorbţia resurselor necesare vieţii şi, în era industriala şi post-industrială, la rejecţia surplusului tehnologic şi depozitarea/aruncarea produselor cu ciclul de viaţă expirat, denumite deşeuri.
Omul, în evoluţia sa pînă acum cîteva decenii, nu a fost preocupat de consecinţele directe sau perverse ale acestei atitudini. Dezechilibrele determinate de atitudinea lui au evoluat încet dar implacabil. La ora actuală natura desenează tot mai violent „nota de plata” a atitudinii, uneori sfidătoare, a omului în raport cu ea. Arsenalul distructiv al naturii este uneori dincolo de capacitatea omului de a sesiza primejdiile iar modul în care el a fost obişnuit să proceseze informaţiile, privind echilibrele ecologice, se dovedeşte astăzi cel mai mare handicap chiar pentru supravieţuirea fiinţei umane.

Descarcati intreg documentul in sectiunea Download sau direct LINK

MOTTO: Omul a cucerit cosmosul.Trebuie să se mai lupte cu sine însuşi (Vasile Ghica)

Abstract – Deşi am cucerit o parte din cosmos, încă nu suntem pregătiţi să trăim în afara spaţiului planetei noastre. Pentru susţinerea în continuare a premiselor de dezvoltare a civlizaţiei actuale, va trebui să ne reconsiderăm raportul faţă de mediul natural, să asigurăm „securizarea” resurselor, în vederea creării condiţiilor unei dezvoltări durabile/sustenabile. Autorii propun o definiţie a securităţii naţionale şi a securităţii mediului, ca răspuns la impactul fenomenelor care afectează temporar sau ireversibil societatea umană.

Cuvinte cheie – securitatea naţională, securitatea mediului, dezvoltare durabilă/sustenabilă, vulcani, astropolitica


Premisele abordării

Modificările parametrilor mediului internaţional de securitate au determinat redefinirea „spaţiului” ca variabilă de maximă relevanţă pentru securitatea fiecărei naţiuni. Printre factorii care au modificat rolul şi importanţa spaţiului în politica de securitate naţională putem enumera:
• riscul mărit şi competiţia;
• modificările naturii conflictelor militare (războiul) în care avantajul informaţiilor şi atacurile asimetrice au devenit tot mai importante;
• dinamica modificărilor tehnologice;
• atenţia acordată de către decidenţii strategici, militari şi comunităţile de intelligence imageriei spaţiale.

Recent a vizitat Romania, la invitaţia „Clubului de la Bucureşti” profesorul Lester R.Brown, directorul Institutului pentru Politica Pământului, Washington D.C., care a prezentat ultima sa lucrare „Planul B 3.0” cu subtitlul „Mobilizare generală pentru salvarea civilizaţiei”, editura Tehnică, 2010. Ceea ce merită să menţionăm este apelul distinsului om de ştiinţă american la trecerea umanităţii din postura de spectator la cea de factor activ în procesul de salvare a civilizaţiei planetare. Complexitatea fenomenelor care periclitează Pământul impun un efort generalizat şi un activism proactiv, mai ales în sfera securităţii mediului.

Considerăm că problematica securităţii mediului este omniprezentă şi, din păcate, omnipotentă prin caracterul ei discret, de lungă durată şi uneori ireversibil. Handicapul fundamental al umanităţii, în raport cu mama-natură, este raportarea existenţială la scări diferite ale timpului motiv pentru care aparatul conceptual se dovedeşte de cele mai multe ori inadecvat.

1.Definirea conceptelor de securitate naţională şi securitatea mediului.
Avansăm o posibilă definire a conceptului de securitate naţională, astfel:
Securitatea naţiunii este un parametru de stare şi o procesualitate pe care naţiunea a moştenit-o , a acumulat-o şi o poate generara, azi şi în viitor, precum şi a tuturor capabilităţilor naţionale şi colective internaţionale necesare identificării şi gestionării performante a vulnerabilităţilor, riscurilor, ameninţărilor şi agresiunilor de orice formă, interne şi externe.

Teza 1 – Instituţiile statului, comunităţile şi fiecare cetăţean vor acţiona în domeniul securităţii naţiunii în conformitate cu principiile precauţiei şi al echilibrului optim între obiective şi resursele disponibile, avînd ca finalitate prezervarea aspectelor fundamentale ale identităţii şi valorilor naţionale şi asigurarea condiţiilor dezvoltării sustenabile.

Teza 2 – Securitate naţiunii nu mai este monopolul exclusiv al statului iar gestionarea sa efectivă are la bază parteneriatul public-privat şi comunicarea performantă, în baza unor reglementări moderne privind colaborarea cu mediul academic şi ştiinţific, mediul de afaceri, societăţile furnizoare de servicii private de securitate şi societate în ansamblul ei.

Modificările climatice sînt megaprocese care evoluează la o altă scara a timpului în raport cu ceea ce civilizaţia consumatoristă a înţeles ca sistem de referinţă temporală. Globalizarea proceselor economice a determinat intercondiţionări la nivel planetar dar mediul înglobant impune, tot mai sever, reconceptualizarea raporturilor omului cu natura, nevoia tot mai stringentă de a trece de la o civilizaţie a profitului la o civilizaţie bazată pe resurse.
Omenirea trebuie să se centreze pe analiza cost/profit sub aspectul raporturilor cu natura înglobantă. În acest sens avansăm nevoia unei noi paradigme: securitatea mediului. Acest concept ia in considerare abordarea holistică a raporturilor om-natură, a sistemului global civilizaţie-mediul înglobant.
(...)

Descarcati intregul document din sectiunea Download sau LINK

Premisa abordării
Confruntarea fără precedent dintre civilizaţia umană şi natură, accelerată de procesul globalizării, a determinat grave dezechilibre în ecosistemele naturale şi a creat premisele dispariţiei omului de pe Terra. Globalizarea , explozia interdependenţei planetare, a generat o „pace feroce” care nu a putut fi anticipată.
Scena internaţională actuală, marcată de grave deviaţii şi eşecuri, impune identificarea unei noi căi fundamentale de înţelegere a mediului de afaceri şi, mai ales, a determinărilor acestuia în raport cu natura, respectiv cu diversitatea biologică şi resursele naturale.
Fiinţa umană interpetează şi evocă mediul natural din perspectiva propriei culturi, care o orientează, sau nu, spre utilizarea responsabilă a libertăţii iar proiectele privind dezvoltarea umană integrală nu pot ignora generaţiile viitoare şi trebuie să fie marcate de solidaritate şi justiţie inter-generaţională, ţinînd seamă de o serie de contexte: ecologice, juridice, economice, politice şi culturale.
Cercetările arheologice şi cele privind modificările climatice au demonstrat, fără dubiu, că a existat şi va exista întotdeauna o corelare între modificarea tipului de cultură al civilizaţiilor şi modificările climatice proprii perioadei respective.
(...)

Descarcati intregul document din sectiunea Download sau direct LINK

În era primitivă indivizii, dar mai ales comunităţile cărora le aparţineau, erau precupaţi de asigurarea securităţii alimentare şi teritoriale. Relaţia lor cu mediul înglobant se rezuma la identificarea resurselor care permiteau supravieţuirea şi emergenţa relaţiilor intracomunitare. Dezvoltarea tehnologiei armelor a adus în prim planul preocupărilor securitatea spaţiilor şi a teritoriilor care asigurau resursele vitale. Dezvoltarea comunităţilor şi apariţia statelor a adus în centrul atenţiei cucerirea de noi teritorii, posesoare de noi resurse, care să asigure prosperitatea şi supremaţia centrului de putere.
Putem sesiza, în această etapă, primele excese din partea omului în raporturile sale cu mediul înglobant: vînarea unor specii pînă la exterminare (elefanţii pentru fildeş, spre exemplu) şi identificarea/exploatarea unor zăcăminte naturale de cărbune, gaze naturale sau petrol fără nici o grijă pentru fauna şi flora învecinată.
De la exploatarea unor resurse pînă la realizarea produselor finale omul generează deşeuri. Începe, într-o fază embrionară, conflictul dintre om şi natura înglobantă. Securitatea teritorială, bazată pe conflictul între ideologii, sacrifică resurse enorme pentru înarmare iar conflictele regionale (Vietnam) devin poligoanele de testare a unor arme ( napalmul) care afectează grav atît omul cît şi natura.
Marile imperii coloniale au dispărut – atingînd masa critică de sustenabilitatea din perspectiva securităţii teritoriale – generînd o multitudine de conflicte locale pentru eliberare. Noi resurse şi noi teritorii sînt devorate/devastate în aceste războaie locale.
Echilibrul precar al Războiului Rece a fost menţinut cu mari sacrificii în sfera resurselor întrucît competiţia tehnologică, mai ales în domeniul militar, a solicitat noi şi noi materii prime şi materiale. Securitatea militară a devenit regele neîncoronat al existenţei globale. Natura a fost privită ca un izvor nesecat de resurse şi un loc ideal pentru depozitarea deşeurilor. Resursele naturale au devenit axa de forţă a resurselor de securitate. Dezvoltarea armelor de nimicire în masă, mai ales a celui nuclear, ridică tot mai mult semne de întrebare privind supravieţuirea naturii  şi a speciei umane în general. Pentru prima oară oameni conştietizează că securitatea militară poate deveni cea mai teribilă armă împotriva securităţii mediului.

Prin securitatea mediului înţelegem atît biosecuritatea, adică securitatea a tot ceea ce este viu, cît şi securitatea lumii anorganice, cea care generează resursele şi găzduieşte biosul pe glob.

Intreg articolul: LINK