Profesionalizarea politicului

Revista Lumea sub lupa

Motto: Accept ideologiile dar detest metodologiile.

Copacul ideologiilor va fi veşnic verde, susţin unii analişti politici. Din păcate, la umbra acestui copac cresc majoritatea ciupercilor politice. Ca şi ciupercile majoritatea acestora au existenţe efemere dar consecinţele toxice ale existenţei acestora viciază, de cele mai multe ori, o întreagă naţiune.
De foarte multe ori prin profesionalizarea politicului se susţine promovarea tehnocraţilor. Fals. Domeniul de intervenţie al decidenţilor politici – naţiunea - este o construcţie socio-economică extrem de complexă în care modelele de intervenţie sistemice îşi dovedesc rapid limitele. O naţiune nu este o sumă mecanică de componente ci este un organism viu, cu milioane de „celule” umane care depind de deciziile politicienlor.
Trebuie să precizăm, de la bun început, că din perspectiva noastră profesionalizarea politicului presupune, pe de o parte, realizarea unei mase critice de politicieni şi, pe de altă parte, definirea unor metodologii adecvate intervenţiei acestora în viaţa cetăţii.
România nu a avut preocupări serioase în nici una din aceste direcţii. Multitudinea de facultăţi definite generic de „ştiinţe politice” ( în rîndul cărora o amprentă aparte o are Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative) nu a generat nici măcar germenii unei veritabile clase politice.
Nu de puţine ori politicieni de marcă se dovedesc incapabili să definească, în cîteva cuvinte, familia ideologică din care face parte. Uneori se dovedesc chiar necunoscători ai statutelor sau programelor de guvernare generate de partidul din care fac parte. Diletantismul şi superficilitatea, alături de superioritatea afişată şi agresivitatea verbală, sînt liniile de forţă ale comportamentului politic actual.
Majoritatea politicienilor construiesc fraze goale în spatele cărora ascund sărăcia ideilor. Clasa politică actuală nu este capabilă să răspundă la cele două întrebări fundamentale:
• Ce trebuie făcut în domeniul lor de competenţă?
• Cum trebuie acţionat, de la elaborarea deciziilor pînă la implementarea acestora?

În România, la ora actuală, este foarte dificil să identifici partide, sau lideri politici, care să fie preocupaţi de realizarea unei reale clase politice profesionale. Profesorii care predau ştiinţe politice sînt, în marea lor majoritate, distinşi teoreticieni care au au nici o experienţă politică reală. Din aceste consideraţii azi nu putem identifica o şcoală politică autohtonă capabilă să pregătească tineri politicieni, determinaţi şi profesionalizaţi.
Ce trebuie făcut în domeniul de competenţă? Este o întrebare la care astăzi este tot mai dificil de răspuns din două raţiuni: prima este determinată de inexistenţa unei viziuni naţionale bazată pe o gîndire de tip strategic (orizonturile de înţelegere şi de acţiune coincind cu durata mandatelor, adică patru ani) iar a doua este determinată de intercondiţionările tot mai accentuate la nivel global. O altă variabilă importantă, mai ales în domeniul economic, este înstrăinarea resurselor şi distrugerea economiei naţionale din raţiuni străine nevoilor naţionale.
Definirea politicilor sectoriale, adică ce trebuie făcut într-un domeniu sau altul, ar trebui să fie apanajul exclusiv (precum în statele democratice) al institutelor de specialitate, al oamenilor de ştiinţă care pot elabora proiecţii favorabile dezvoltării naţiunii, în raport de ceea ce deţinem la un moment dat şi ce ne propunem să realizăm. Studiile ştiinţifice, care definesc necesităţile naţiunii, trebuie să fie principala resursă de documentare pentru partide şi programele lor de guvernare. În România aşa ceva nu se întîmplă.
Programele de guvernare, care ar trebui să fie centrate pe obiectivele de interes naţional, sînt în fapt expresii ale intereselor grupurilor politice din interiorul unor partide. Aceste grupuri de interese, care monopolizează adeseori partidele politice, atunci cînd ajung la guvernare ridică interesele de grup la nivel naţional şi le renumesc „interese naţionale”. Din aceste raţiuni, şi nu numai, această listă de interese naţionale nu are continuitate iar cînd un alt partid ajunge la putere el vine cu propria listă de interese naţionale...
Cum trebuie acţionat, de la elaborarea deciziilor pînă la implementarea acestora? Majoritatea politicienilor provin din diferite sfere ale activităţii socio-economice şi au o experienţă nesemnificativă privind elaborarea deciziilor. Diferenţa uriaşă, în cazul unor decizii din sfera politică, este că ele pot influenţa o întreagă naţiune. În majoritatea cazurilor sînt catapultaţi, în poziţii decizionale de nivel naţional, politicieni şantajabili sau foarte slab pregătiţi. Nu odată miniştrii s-au dovedit clienţi obişnuiţi ai DNA iar afacerilor lor au prosperat pe durata mandatului lor.
Politicienii trebuie să înţeleagă particularităţile deciziilor, atît din perspectiva metodologiilor de elaborare cît şi al gestionării implementării lor. Sfera politică include, în orice stat democratic, două familii de politicieni: politicienii din executiv şi politicienii din legislativ.
Politicienii din executiv – policymakers – trebuie să gestioneze un domeniu strict din perspectiva atît a cadrului legal existent cît şi al programului de guvernare. Aceştia sînt cei care gestionează direct şi nemijlocit banul public şi ei sînt premianţii competiţiilor privind licitaţiile publice. Tot ei sînt primii vizaţi de acte de corupţie, investigaţiile jurnalistice sau oprobiul public. Banul, cum spune românul, este ochiul dracului...Arareori politicienii care ajung în funcţii conducere, miniştri sau secretari de stat, au o solidă experienţă de elaborare a deciziilor şi de management al resurselor de nivel naţional.
Deciziile şi implementarea acestora – acţiuni cu mare impact asupra naţiunii şi asupra fiecărui dintre noi – sînt realizate, de cel mai multe ori, „după ureche”. Majoritatea politicienilor fac apel la propria experienţă şi i-au decizii din orizonturi empirice. Ierarhiile politice şi administrative au o foarte mare influenţă în ierarhizarea priorităţilor decizionale. Sforarii politici decid ce gen de decizii, cînd şi în beneficiul căror grupuri de interese se vor demara.
Politicienii din legislativ – lawmakers – au ca finalitate a activităţii lor elaborarea unor legi care să permită executivului să gestioneze performant naţiunea. Realitatea a demonstrat, nu odată, că legile sînt elaborate împotriva intereselor naţiunii şi al românilor. Aşa-zisele privatizări strategice au fost supuse validării parlamentarilor care, fără a cunoaşte conţinutul unor legi, au votat în neştire şi nesimţire. Consecinţele ne lovesc, zi de zi, pe fiecare dintre noi.
Unii politicieni ajunşi, prin ruleta uninominalului, pe băncile Parlamentului României nu deţin – prin tinereţea lor – experienţa profesională necesară înţelegerii unor domenii la nivel naţional şi nici nu pot beneficia, la nivelul comisiilor de specialitate din Parlament, de expertiza unor consultanţi sau consilieri de notorietate profesională. Majoriatea comisiilor de specialitate, ca şi cabinetele miniştrilor, sînt pline de fete cu fuste scurte şi cu zîmbet de starletă...
Deciziile din sfera executivului sau al legislativului sînt proiectate fie din perspectiva intereselor ideologice fie din perspectiva experienţei profesionale. Toate aceste decizii nu pot simula consecinţele şi ca atare nu pot anticipa efectele antisociale sau antinaţionale ale acestora. România a ajuns să fie „atacată” din interior prin promovarea unor legi care o vulnerabilizează.
Profesionalizarea politicienilor impune, ca prioritate de maximă importanţă, abandonarea modelului decizional doctrinar sau empiric. Consecinţele acestora sînt, după cum o demonstrează şi declinul socio-economic autohton, de cele mai multe ori nefaste pentru omul de rînd. Politicienii români, în majoritatea lor nişte circari politici, refuză abandonarea acestui model decizional. Ei refuză să facă apel la modelarea ştiinţifică a deciziilor şi consecinţelor acestora.
Trebuie să precizăm că este o mare diferenţă între modele decizionale promovate de tehnocraţi şi cele care promovează competenţe sociale explicite în gestionarea publică a necesităţilor naţiunii. Politicienii nu trebuie să deţină o expertiză de notorietate în elaborarea deciziilor ci trebuie să colaboreze cu cei care le oferă expertiza ştiinţifică necesară.
Scientizarea deciziilor politice poate să ofere repere pentru conturarea corectă a responsabilităţii statului naţional, şi al politicienilor implicit, în contextul integrării în structuri regionale economice şi de securitate colectivă. Scientizarea deciziilor politice, spre exemplu din perspectiva social-democraţiei participative, îşi propune integrarea proceselor sociale naţionale într-un proiect al transformărilor sociale regionale şi globale. Ea permite, conform teoriei, gestionarea consensului şi asigură caracterul integrator al deciziilor luate din mai multe perspective, care se concurează sau se confruntă în spectrul decizional politic.
Naţiunile dezvoltate cuceresc alte naţiuni prin apelul la modelele ştiinţifice de „agresare”, prin cucerirea centrelor de decizie şi prin cunoaşterea la nivel de detaliu al personalităţilor politice. Pentru ele profesionalizarea politicului este premisa fundamentală a realizării bunăstării propriilor naţiuni şi a cetăţenilor lor.
Pentru politicienii români sfera politicului este sinonimă cu accesul la caşcaval....


Bucureşti, 18 decembrie 2008